Citodierza reprezintă procesul de separare a citoplasmei în timpul diviziunii celulare pentru celule fiice.
Citodereza (sau citocineza) este diviziunea citoplasmei care încheie diviziunea celulară și separă cele două celule fiice. Urmează diviziunea nucleului, mitoza sau meioza, și face ca fiecare nucleu fiu să se afle într-o celulă distinctă, dotată cu membrană proprie și cu o parte din citoplasmă cu organitele sale. Fără citodereză, diviziunea nucleului ar produce o celulă cu doi nuclei, și nu două celule [1][2].
Citodereza începe de obicei în timpul anafazei, când cromozomii se separă, și se finalizează în timpul telofazei. Planul de diviziune este determinat de fusul mitotic, deoarece poziția fusului indică unde va fi centrul celulei, și trebuie să cadă între cele două grupuri de cromozomi astfel încât fiecare celulă fiică să primească un nucleu complet. Nu este întotdeauna simetrică: în unele celule, cum este ovocitul, diviziunea produce o celulă mare și una foarte mică.
În celulele animale separarea are loc prin strangulare. Sub membrana plasmatică, corespunzător planului ecuatorial, se formează un inel format din filamente de actină și din molecule ale proteinei motorii miozina II, similară celei implicate în contracția musculară. Inelul se contractă, datorită alunecării filamentelor unul peste altul cu consum de ATP, și trage membrana spre interior, formând un șanț de diviziune. Șanțul se adâncește până când citoplasma se divide în două: poate fi comparat cu un șnur care se strânge în jurul gâtului unui balon. Cele două membrane se contopesc și separă celulele. Un reziduu al fusului, corpul intermediar, rămâne pentru scurt timp ca un pod și apoi se rupe.
Poziția inelului este decisă de semnale provenite de la fusul mitotic, în special din zona centrală unde se suprapun microtubulii, care activează o proteină (RhoA) ce organizează actina și miozina în acel punct.
Celulele vegetale sunt înconjurate de un perete rigid și prin urmare nu pot să se dividă prin strangulare. Ele construiesc în schimb un perete nou în interiorul celulei.
1. În telofază, veziculele provenite de la aparatul Golgi, încărcate cu material pentru perete (polizaharide precum pectine și hemiceluloze), se dispun în centrul celulei, de-a lungul planului ecuatorial, ghidate de un sistem de microtubuli numit fragmoplast.
2. Veziculele se contopesc între ele și formează plăcuța celulară, o structură delimitată de membrană care crește din centru spre periferie.
3. Când plăcuța ajunge la membrana laterală a celulei, se contopește cu aceasta, separând complet cele două celule fiice.
4. Conținutul plăcuței devine lamela mediană, bogată în pectine, iar pe ambele părți celulele fiice depun propriul perete de celuloză.
Separarea nu este totală: rămân canale subțiri, plasmodesmii, care mențin comunicarea între celulele adiacente.
O celulă animală care se divide formează un șanț care pornește de la periferie, iar diametrul său se reduce progresiv până la zero: diviziunea progresează din exterior spre interior. O celulă vegetală care se divide formează peretele nou începând din centru, care crește spre exterior. Diferența este o consecință a prezenței peretelui: o celulă care ar trebui să strângă membrana împotriva unui perete rigid nu ar reuși să finalizeze diviziunea.
La bacterii diviziunea necesită proteina FtsZ, similară tubulinei, care formează un inel în centrul celulei și direcționează sinteza unui perete nou, septul. La ciuperci, cum sunt drojdiile, diviziunea are loc prin formarea unui sept, sau prin înmugurire, în care celula fiică apare ca o protuberanță.
Nu întotdeauna diviziunea nucleului este urmată de citodierză. În unele țesuturi se formează celule cu mai mulți nuclei: fibrele musculare scheletice derivă din fuziunea celulelor, dar unii hepatocite sunt binucleate pentru că citodierza nu se finalizează. În primele faze de dezvoltare ale multor insecte, cum este musculița fructelor, nucleii se divid de multe ori într-un citoplasm comun și abia apoi se formează membranele: se vorbește de sincitiu. În meioza feminină citodierza asimetrică concentrează aproape tot citoplasma în ovocit.
Citodierza nu este o fază a mitozei în sens strict, ci un proces distinct care însoțește faza finală. Nu are loc în același mod în toate celulele. Dacă lipsește, celula devine binucleată și, dacă fenomenul se repetă, poliploidă.
[1] [Wikipedia (it): Citocinesi](https://it.wikipedia.org/wiki/Citocinesi)
[2] [Wikipedia (en): Cytokinesis](https://en.wikipedia.org/wiki/Cytokinesis)
Se generează rezumatul…